Metaforă urbană
December 12, 2010
De când s-a construit un nou pod
între orașul nou, un adevărat rai
în căutarea de nou
și orașul pe care-l cunosc de când mă știu,
de care m-am scârbit brusc și pe stăzile căruia
ninge, plouă și e soare zilnic,
casa mea a devenit un hotel
într-atât de impersonal,
monoton și contondent,
încât îmi vine să mă sinucid
de priveliștea îndepărtată
a orașului pe care vreau să-l descopăr.
Fiind interzis, orașul m-a ademenit
cu tot ce avea el,
de la clădiri fundamentale
până la canalele întunecate și misterioase.
Drum lung a fost până la orașul acesta
și a trebuit să-i îmbunez pe paznici
să mă lase, după intense strofocări verbale,
să intru în urbea ce părea metropolă.
Înăuntru, nici vorbă de metropolă,
dar totuși curiozitatea unui alt oraș
m-a plimbat pe străzile lui,
destul de înguste de altfel,
nicidecum bulevarde intens populate.
Dar totul s-a prăbușit
atunci când a început să plouă
și atunci când polițiștii,
oameni ai legii atestați doar în acest oraș,
m-au acuzat de cele mai ridicole fapte,
care la ei se pedepsesc cu exilul.
I-am pocnit, deloc nervos
și foarte calm, impersonal
și le-am zis:
„Eu sunt orășean!
Duceți-vă dracului cu sătucul vostru!”
